Cuando alguien se va el que se queda sufre más

-L-ai iubit?
-L-am iubit.
-I-ai marturisit?
-Ah,Doamne,NU!
-De ce nu?
-Chiar si in cele mai aburitoare indragosteli mi-am pastrat masca de sarcasm,insensibilitate si cinism. Trebuia sa imi protejez naivitatea cumva,nu?
-Si ce ai facut?
-Am sperat ca o sa imi sesizeze el masca.
-Si? A sesizat-o?
-Nu.
-Ai fi vrut s-o faca?
-Nu.
-De ce?
-M-ar fi crezut slaba.
-Poate si iubibila?
-…
-L-ai iubit?
-L-am iubit.

It is said that you learn from your mistakes made in particular situations. What about when you don’t have the chance to prove that you won’t do the same mistake again?

Mai demult

Stiam o fetita care atunci cand era mica si i se punea celebra intrebare (aducatoare de entuziasm atunci cand esti mic si de frica,nesiguranta atunci cand esti aproape mare sau aproape de BAC) “Ce ai vrea sa fii cand o sa te faci mare?” raspundea “coafeza”.
Pe parcursul dezvoltarii ei, atat intelectuale cat si fizice, fetita (devenita fata) a realizat multe scenarii in legatura cu facerea ei mare si cu alegerea meseriei. (Consider ca ar trebui mentionat faptul ca inainte de coafeza isi dorea doctorita). A avut multe escapade (teoretice) profesionale; a trecut prin spionaj, prin programare, avocatura, prin “nevasta unui om bogat si frumos”, actorie si literatura.
A ajuns de la aranjarea parului din capul oamenilor la depunerea gandurilor si ideilor in capul acestora (daca nu in forma definitiva si mai ales definitorie atunci macar sub forma de amintire evanescenta). Nu isi mai dorea sa tunda parul, ci sa taie fraze prea lungi. Renuntase la perspectiva de a fila podoabe capilare, preferand sa slefuiasca propozitii. Ideea de a face combinatii indraznete, elegante din par a fost abandonata in favoarea imbinarii cuvintelor, a presararii figurilor de stil si a modelarii frazelor. Nu mai vroia sa puna agrafe, dorea sa sadeasca idei.
Sfatuita de cei din jur (mai exact victima unei “bagari a mintilor in cap” de catre parinti) a renuntat si la aceasta posibila viitoare meserie. Pentru ca nu am divulgat identitatea persoanei si orice presupuneri sunt pacatoase ( [-( ) pot afirma ca nu poseda un mare talent. Scria frumos, dar nu iesea in evidenta.
Ulterior a trecut si prin psihologie, dar s-a lovit de problema majoritatii; prea multi doreau asta.
E in continuare nehorata, iar timpul ramas la dispozitie este inca destul. Ea isi face planuri si tot ea isi imagineaza ca s-ar si indeplini.

azi dimineata

Stateam si reflectam aiurea. Cu ajutorul a ceva experienta personala, a relatarilor apropiatilor , dar si cu ce am citit prin carti (reviste, ziare, dar nu si etichete) am ajuns la o concluzie (e mult prea devreme sa ajung la concluzii, asa ca probabil ar fi mai corect daca as spune ca am inceput sa conturez o concluzie. Singura concluzie pe care am tras-o pana la varsta asta si ma bazez in continuare pe ea este sa nu copiez la ora lui Danciu.). Si, ma rog, concluzia ar fi urmatoarea; atunci cand crezi ca poti sa iubesti vesnic o persoana sau macar ca poti intretine ameteala unei indragostelii imbatandu-te mereu (cu diferite potiuni; de la iluzii la atingeri, de la cuvinte frumoase la promisiuni sau chiar cu alcool in anumite cazuri) tot se gaseste un detaliu la celalalt, insignifiant, dar deranjant si, deci, hotarator care sa iti taie acest elan (nobil in cliseitatea sa). Si daca totusi se poate trece peste acest amanunt deranjant, care totusi in timp se poate extinde sub forma tumorala pe suprafata tolerabilitatii noastre (serios, sunt unele gesturi care ne scot din sarite, ducandu-ne, daca nu la o violenta macar verbala involuntara, la imitarea lor -ce, n-ai dobandit vreodata vreun tic nervos agasant de la o persoana doar pentru ca te enerva si il urmareai necontenit?), atunci poate exista o persoana taietoare de elan; frangatorii de aripi- cei care simt miros de prea mult vis si iluzie si vor sa te readuca in lumea ratiunii si bagatorii de bete in roata- cei care fac rau ca sa faca rau. Daca nu te ciocnesti nici de acest tip de persoane sau le ignori incercarile, atunci se poate sa te lovesti chiar de un refuz din partea celui asupra caruia vrei sa versi tone de iubire vesnica. Sau chiar de indiferenta lui.
Sau sa traiti fericiti pana la adanci batraneti, sa aveti copii, copiii sa aiba copii adica nepoti, sa plimbati nepotii prin parc, sa incercati sa convingeti nepotii sa se intoarca din parc acasa si atunci cand ei dorm sa aveti timp si sa va mai puneti mana pe picior, sa va pupati si sa nu va dati un pumn in fata

nu credeam ca ai sa mai vii

Vad toamna,simt toamna. Toamna e prin copaci si cand e destul de obosita si scarbita de toropeala verii, se ingalbeneste si isi da drumul prin gradini si pe strazi. Cand se dezmorteste si vede ca poate umple goliciunea strazilor (sau ca o poate fierbe pe cea din noi) se face maro pe masura ce se usuca. Cade molatica. Pluteste in/cu ritmul vantului rece, aducator de raceli si depresii. Scanceste cand o calci,iar vibratia ei la strivire imprastie fosnet si nostalgie.
Vad toamna prin copaci, prin gradini si prin suflete.
O sa simt in trupul meu si in sufletul meu, pentru ca ea e atat de egoista incat ma face sa ma gandesc numai la mine…

maine-i gata!

Cand alterezi realitatea cu iluziile unei fantezii trecute deja dupa granita obsesiei, cand indragesti mai mult imaginea (intiparita pe campurile oarbe ale idealitatii) unei persoane decat persoana in sine, cand venerezi un simbol creat de tine prin imbinarea dorintelor tale sub forma unui prototip pe care il rastignesti cu nerusinare pe un chip, un chip ce ulterior il adori pana la epuizare (sau/si hartuire), atunci s-ar putea sa suferi daca (si mai ales cand) vei realiza ca rodul unei naivitati inocente nu este decat motivul pentru a chiuli de la baia de rutina, plictiseala si amorteala la care iti supui existenta. Poate din incapatanare, lehamite, nerabdare, chiar frica de a nu fi singuri (macar in peisajul de dincolo de negurile realitatii) ne tinem strans de acest lant tamaiduitor (alcatuit prin contopirea atator iluzii) cu care ne-am legat pentru a nu cadea in strafundurile singuratatii, depresiei, plictiselii, batjocurii. Dar asa cadem in gol. Si fiecare noua iluzie mareste lantul cu o zala. Maraste caderea in gol cu o clipa. Si cand ignoram semnalele ratiunii perseverand in a ne minti singuri, clipa se dilata. Si iese o harababura colorata (ulterior,indurerata).

world of warcraft,cuae!

ea(20:00): -hey
el(20:05):-sal
ea(20:05):-te deranjez?
el(20:15):-wow brb
ea(20:15): -vroiam doar sa iti zic ceva repede
ea(20:15):-nu dureaza mult
ea(20:16):-stii…te iubesc
el(20:22):-aha
el(20:22):-dnd wow

remember

acelasi loc, aceeasi ora.
aceeasi simpatie, aeeasi iubire, aceleasi circumstante.
Alte emotii,alte identitati.
Si…maintenent, alte sentimente.

battle

Pana si intre zi si noapte se dau batalii.
Soarele, lansat de zorii zilei, navaleste in intunericul noptii, ii strapunge incet densitatea, incearca sa inlature noaptea manjind-o de sange. Sangele schimba nuante, se imprastie si ca un ser antinocturn administrat de catre mustrari refulate, o guma de sters a constiintei, se extinde si face loc luminii.
Lumina care incalzeste, ingroapa, ascunde si/sau uita pacatele noptii.
Si ipocritele de pasarele isi canta betia unei noi inocente.

Te iubesc

Cipriana spune “te iubesc” fara sa o simta. Ea imparte peste tot “te iubesc”-uri goale.
Ea nu stie difenreta intre “multumesc” pentru ca “te iubesc” si “te iubesc” pentru ca… “multumesc”.
Ea nu se codeste, nu se sfieste, nu repeta in oglinda pana s-o spuna, nu ii transpira mana cand o face, nu se balbaie, nu ramane apoi fara cuvinte.
Ea nu da telefoane neasteptate la ore neasteptate ca sa intrebe o persoana ce face, sa se balbaie apoi cand persoana respectiva raspunde un “bine” surprins si intreaba buimacita daca s-a intamplat ceva, nu spune sovaitor “ah nimic, vream sa vad ce faci” si dupa ce inchide telefonul nu ramane cu privirea in gol mustrandu-se ca nu a putut sa spuna pur si simplu “te iubesc” de teama sa nu sune prea fals, prea “pupincurist”, prea tulburator de orgoliu pentru ea, prea deplasat, prea inovator. Ea nu a trecut prin:
“-Te iubesc…
-Ce? scuze se aude prost
-Am zis ca cred ca o sa ploua
-A da..sunt cativa nori de ploaie”
Dar Cipriana “te iubeste” la fiecare 5 fraze.
Cipriana nu se simte vinovata atunci cand o alta Cipriana ii spune “te iubesc” si ea raspunde cu un “si eu” sovaitor deoarece nu are puterea de a spune “si eu te iubesc” pentru ca crede ca puterea unui “si eu te iubesc” este mult prea devastatoare pentru a fi spusa asa, pur si simplu.

Cipriana simte radiatiile de fericire si surprindere din vocea celui caruia i-a spus, cu multe framantari si retineri, “te iubesc”?